Instruire Profesională


Simplifică procesele IT şi implementează cele mai bune practici pentru a creşte valoarea afacerii

Instruirea corectă a utilizatorilor sistemului şi dezvoltarea aptitudinilor de utilizare permite folosirea la capacitate maximă a produsului şi creşterea beneficiilor implementării. Indiferent dacă sistemul este „proaspăt” implementat sau rulează de câţiva ani, Fair Value oferă programe de instruire profesională astfel încât utilizatorii să înţeleagă când şi cum pot folosi la capacitate maximă cele mai relevante funcţionalităţi ale sistemului.

Toate programele de instruire profesională au la bază o documentaţie de instruire personalizată şi se finalizează cu evaluarea cunoştinţelor participanţilor. Astfel, indiferent dacă este vorba de instruire pre-implementare, de tranziţia de la un alt sistem informatic către SAP, de instruirea unor noi colegi sau de achiziţii între companii care adoptă sistemul SAP, garantăm că utilizatorii sistemului vor avea mixul corect de cunoştinţe teoretice şi practice în utilizarea eficientă a sistemului informatic.

De ce Fair Value

Consultanţii Fair Value au peste 8 ani experienţă în metodologiile SAP ASAP şi ASAP Focus. Toţi consultanţii noştri au minim 6 proiecte de tip end-to-end lifecycle, ceea ce ne asigură o viziune de ansamblu asupra stadiului proceselor organizaţiei şi a ariilor în care o automatizare a proceselor de afaceri poate duce la cele mai mari beneficii financiare şi operaţionale.

Toţi consultanţii Fair Value au experienţă reală de business anterior proiectelor SAP. Înţelegerea domeniului şi a proceselor specifice verticalelor industriale permit analize pragmatice şi soluţii corecte, care răspund într-un mod eficient cerinţelor de business. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra înlănţuirii proceselor care se desfăşoară atât pe aria logistică, cât şi pe aria financiară, consultanţii noştri posedă cunoştinţele necesare implementării a cel puţin două module SAP ERP.

Produsele SAP sunt extrem de bogate în funcţionalităţi şi sunt foarte flexibile în modul în care pot fi configurate. Astfel, orice produs poate fi personalizat pentru a îndeplini cerinţele specifice fiecărui client, indiferent de dimensiune sau de domeniul de activitate.

SAP pune la dispoziţie ghiduri de configurare pe baza celor mai bune practici din 25 de verticale industriale, dezvoltate în peste 40 de ani de experienţă pentru peste 100,000 de organizaţii. Fair Value îşi propune să utilizeze funcţionalităţile standard SAP şi să profite de procesele de tip Best Practices pentru a evita costurile asociate dezvoltării de noi funcţionalităţi.

Abordarea Fair Value are beneficii majore în creşterea eficienţei automatizării proceselor prin produsele SAP implementate.

DESCOPERĂ PUTEREA SERVICIILOR SAP
Cu peste 40 de ani experienţă şi sute de mii de clienţi la nivel global, serviciile SAP sunt dezvoltate în aşa fel încât să elimine riscurile de implementare şi să pună toată puterea aplicaţiilor SAP în mâinile tale.
Video
Rapid Deployment Solution

Descoperiţi în 2 minute avantajele oferite de SAP Rapid Deployment Solution în termeni de costuri şi viteză de implementare.

Descarca
Video
SAP Transformation Services

Aliniaţi strategia IT la obiectivele financiare prin optimizarea proceselor şi simplificarea arhitecturii IT necesare.

Descarca
Video
Run Simple With SAP Services

Descoperiţi cum puteţi simplifica implementarea şi adoptarea soluţiilor SAP prin serviciile noastre.

Descarca
White Paper
The Value of SAP Enterprise Support

Aflaţi modul în care serviciile SAP vă permit să implementaţi, să operaţi şi să inovaţi corect cu produsele SAP.

Descarca